Consiliul Județean Iași a anunțat că procedura de licitație pentru Varianta de Ocolire Podu Iloaiei urmează să fie lansată în cursul săptămânii viitoare, potrivit declarațiilor președintelui Costel Alexe, care a prezentat joi stadiul actualelor proiecte rutiere majore din județ.
Centura Podu Iloaiei – primul pas concret
Proiectul vizează construirea unui drum de 4,3 kilometri care va lega Autostrada A8 de DN28, traversând două structuri de tip pod sau pasaj. Bugetul alocat depășește 140 de milioane de lei, lucrările propriu-zise de construcție ridicându-se la aproximativ 90 de milioane. Finanțarea vine prin Programul Transport 2021–2027, iar execuția este estimată la un an de zile. Studiul de fezabilitate, elaborat de DRDP Iași pe parcursul a trei ani, a fost preluat oficial de Consiliul Județean în luna martie a acestui an, deschizând calea pentru etapa de proiectare și execuție.
Costel Alexe a subliniat că demersurile pentru realizarea studiului de fezabilitate au început abia în 2023, ca urmare a insistențelor administrației județene, deși necesitatea centurii era reclamată de mult de locuitorii zonei. Odată finalizat, drumul ar urma să preia circa 24.000 de vehicule pe zi, eliminând traficul de tranzit din localitate.
„Trebuie să spunem adevărul. În timp ce toată societatea ieșeană, toți locuitorii județului nostru solicitau centură pentru orașul Podu Iloaiei, abia de la insistențele noastre, în 2023, au început demersurile pentru realizarea studiului de fezabilitate. Abia pe 5 martie 2026, adică în acest an acum o lună de zile, Consiliul Județean Iași a preluat studiul de fezabilitate pentru ceea ce va fi centura orașului Podu Iloaiei. Acest studiu de fezabilitate, început în 2023, recepționat în 2026, în trei ani de zile, este elaborat de către DRDP, în relația pe care o are cu CNAIR-ul și Ministerul Transporturilor. Traseul, numărul de kilometri, specificațiile tehnice, tot ceea ce înseamnă realizarea unui proiect de infrastructură rutieră, au fost stabilite de către specialiștii de la DRDP. Pe noi ne interesează ca orice proiect, perfectibil de altfel, să fie realizat, pentru că nu mai putem aștepta la nesfârșit în traficul de la Podu Iloaiei.” – costel alexe, președintele CJ Iași

Sectorul Uricani–Cicoarei, un proiect de amploare
Al doilea obiectiv din pachetul strategic privește o centură de aproape 9 kilometri, care include și penetrația spre Cartierul Dacia. Cu o valoare totală de peste 430 de milioane de lei și o durată estimată de execuție de 18 luni, proiectul este finanțat atât din fonduri europene, cât și de la bugetul de stat. Licitația pentru acest tronson va fi lansată după ce DRDP Iași va finaliza proiectul tehnic.
Alexe a criticat modul în care a fost gestionat dosarul în anii anteriori, arătând că penetrația spre Galata nu a fost soluționată corespunzător, iar conexiunea spre zona metropolitană riscă să fie subdimensionată față de necesitățile reale ale traficului.
„Același director Laicu, care a fost și consilier la municipiu, cu Primăria Municipiului Iași, în atâția ani nu s-au putut uita pe proiectul Centurii ușoare să vadă că nu este rezolvată penetrația, așa cum ar fi fost firesc, pe un pod cu patru benzi, nu pe două benzi de spui că suntem într-o comună, nu în zona metropolitană a municipiului Iași, nu este rezolvată problema intersecției din Galata. Facem centură în 2026 și din păcate vom ajunge în situația în care va trebui să punem semafor. DRDP-ul și Primăria municipiului Iași, uitându-se pe proiect, trebuia să rezolve această problemă de la început.”, a mai spus șeful cj Iași
Directorul DRDP Iași, Mugurel Laicu, a reacționat la conferința de presă susținută de președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, oferind o perspectivă diferită asupra istoricului proiectelor de infrastructură rutieră din județ. Laicu reamintește că între 2020 și 2022, în mandatul lui Dănuț Pilă la DRDP Iași, au fost transmise spre aprobare la CNAIR și Ministerul Transporturilor documentele esențiale privind Varianta de Ocolire Podu Iloaiei — nota conceptuală, tema de proiectare, variantele de traseu și indicatorii preliminari — toate aprobate pe direcția stabilită politic la acel moment. Mai mult, susține că specialiștii DRDP au formulat avertismente tehnice privind traseul ales și au propus variante alternative, însă răspunsul directorului de atunci, Dănuț Pilă a fost negativ. Referitor la cei trei ani de elaborare a studiului de fezabilitate, Laicu explică faptul că între 2023 și 2025 au fost parcurse etapele cu adevărat grele ale unui astfel de proiect: licitații, studii geotehnice, topografice și de trafic, acord de mediu, avize de la zeci de instituții, aprobări în comisii tehnice la nivel de DRDP, CNAIR și Minister, finalizate cu o Hotărâre de Guvern. Studiul a stat în formă finală din octombrie 2025 până în februarie 2026, în așteptarea aprobării guvernamentale.

Variantele de Ocolire Iași Est și Hârlău – în stadii incipiente
Centura de Est, care va include accesul spre Aeroportul Iași, Spitalul Regional de Urgență și Bulevardul C.A. Rosetti, avansează lent – documentația pentru avizul de mediu abia a fost depusă, iar preluarea proiectului de către ADI Iași Infrastructură este așteptată tot în cursul acestui an.
Pentru Hârlău, administrația județeană caută surse de finanțare prin același program european, termenul limită pentru depunerea cererii fiind 30 iunie 2026. Cofinanțarea locală asumată este de 2%.