Mai multe aparate de zbor au survolat spațiul aerian al Republicii Moldova. Un obiect a căzut și a luat foc lângă frontiera cu Ucraina

Mai multe aparate de zbor necunoscute au fost observate în dimineața zilei de sâmbătă, 19 septembrie, în apropierea frontierei dintre Republica Moldova și Ucraina. Cel puțin trei dintre acestea au pătruns în spațiul aerian moldovenesc, iar ulterior autoritățile ucrainene au semnalat căderea unui obiect la mai puțin de doi kilometri de frontieră.

Potrivit Poliției de Frontieră din Republica Moldova, primele aparate au fost observate în jurul orei 04:00, în zona localității Căplani, aflată în responsabilitatea Direcției regionale Est.

Două dintre acestea au traversat spațiul aerian al Republicii Moldova pe direcția Olănești–Cistovodnoe. Un al treilea aparat a fost observat deasupra localității Căplani, după ce a venit din direcția Crocmaz. Ulterior, acesta a părăsit spațiul aerian moldovenesc pe direcția Căplani–Crutoiarovca.

La ora 05:19, partea ucraineană a informat Poliția de Frontieră că, la aproximativ 1,5–2 kilometri de frontiera de stat, în direcția extravilanului localității Troițcoe, a fost observată căderea unui obiect. Acesta a luat foc după impact.

O patrulă a Poliției de Frontieră s-a deplasat în zonă, iar verificările sunt în desfășurare pentru stabilirea circumstanțelor și identificarea eventualelor fragmente. Deocamdată, autoritățile nu au stabilit oficial natura sau proveniența obiectului.

Poliția de Frontieră le recomandă cetățenilor să nu se apropie și să nu atingă eventualele obiecte sau fragmente necunoscute descoperite în teren. Zonele respective trebuie evitate, iar orice astfel de situație trebuie anunțată imediat la 112.

Incidentul are loc la doar o zi după un alt episod în Republica Moldova. În apropierea localității Colonița au fost descoperite componente asemănătoare celor ale unei aeronave fără pilot, prevăzută cu sistem de propulsie turboreactiv, în urma unei deflagrații. Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău a calificat atunci pătrunderea neautorizată în spațiul aerian al țării drept o încălcare a suveranității Republicii Moldova.

ALTE ARTICOLE

ARTICOLE RECENTE