Maia Sandu, Președinta Republicii Moldova, a susținut un discurs în plenul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, cu ocazia exercitării de către Chișinău a Președinției Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, alocuțiune în care a avertizat asupra celor mai grave amenințări cu care se confruntă Europa, respectiv agresiunea militară a Federației Ruse împotriva Ucrainei și războiul hibrid dus împotriva democrațiilor europene.
Un parlamentar francez a întrebat-o pe Maia Sandu despre o declarație anterioară acordată jurnaliștilor britanici și a precizat că răspunsul său a fost unul sincer, sugerând că unirea ar putea reprezenta o soluție pentru a preveni o eventuală nouă ocupație a Republicii Moldova de către Rusia.
„Am oferit un răspuns onest la o întrebare. Sunt îngrijorată de situația din țara mea. E esențial ca Republica Moldova să fie parte a lumii libere. Nu vrem să cădem, din nou, sub influența sau ocupația Rusiei. Înțelegem foarte clar acest lucru și vreau ca R. Moldova să fie parte a lumii libere”,
Subiectul unirii Republicii Moldova cu România a fost adus în discuție în plenul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei în cadrul sesiunii de întrebări și răspunsuri care a urmat discursului susținut de președinta R. Moldova Maia Sandu în plenul instituției cu sediul la Strasbourg.
Anterior Maia Sandu, într-un interviu acordat jurnaliștilor britanici, Rory Stewart și Alastair Campbell, Președinta a amintit de provocările pe care le are de înfruntat Republica Moldova în lupta cu propaganda rusă și interferențele lui Vladimir Putin în procesele democratice. „Priviți în jur: unei țări mici ca Moldova îi vine din ce în ce mai greu să-și păstreze democrația, să-și salveze suveranitatea și să reziste în fața Rusiei”. În cadrul aceluiași interviu a spus că „Nu există în acest moment o majoritate a cetățenilor favorabilă Unirii, dar există o majoritate pentru integrarea europeană și noi urmărim acest obiectiv”.