Urs pe străzile Comăneștiului: mesaje RO-Alert, jandarmi mobilizați

Locuitorii din Comănești s-au trezit miercuri dimineață cu un mesaj de alertă pe telefon: un urs fusese văzut pe una dintre străzile orașului, în apropierea caselor și a mașinilor parcate. Alarma RO-Alert a declanșat intervenția imediată a jandarmeriei.

Un echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean „Ștefan cel Mare” Bacău a fost direcționat la fața locului în jurul orei 07:30, ca urmare a unui apel la 112. Jandarmii au efectuat verificări în zona indicată și în împrejurimi, folosind semnale acustice și luminoase pentru a alunga animalul. Ursul nu a fost găsit nici în locul semnalat inițial, nici în aria extinsă de căutare.

„Ajunși la fața locului, jandarmii au desfășurat activități de verificare a zonei, iar în urma căutărilor efectuate, ursul nu a fost găsit acolo unde i-a fost semnalată prezența. În urma verificărilor și acțiunilor desfășurate, respectiv folosirea semnalelor acustice și luminoase pe timpul intervenției, ursul nu a fost găsit în aria extinsă de căutare.„— Alexandra Danculea, purtător de cuvânt, Jandarmeria Bacău

Autoritățile au subliniat că, la fața locului, nu a fost constituită echipa de intervenție mixtă prevăzută de OUG nr. 81/2021 privind metodele de intervenție imediată în cazul atacurilor de urs brun în intravilanul localităților.

ALTE ARTICOLE

ARTICOLE RECENTE