Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a respins contestația formulată împotriva câștigătorului desemnat pentru proiectarea și construirea Lotului 1 Târgu Neamț (Moțca) – Târgu Frumos din cadrul Autostrăzii Târgu Neamț – Iași – Ungheni (A8), denumită și Autostrada Unirii.
Decizia deschide calea Companiei Naționale de Infrastructură Rutieră (CNIR) să semneze contractul cu asocierea câștigătoare, formată din SA&PE Construct SRL (lider) – Tehnostrade – Spedition UMB – Euro-Asfalt.
Un lot complex, cu tuneluri și zeci de poduri
Cei 27 de kilometri ai lotului reprezintă unul dintre cele mai dificile segmente ale autostrăzii, dat fiind relieful accidentat al zonei. Lucrările prevăzute includ 36 de poduri și pasaje, cu o lungime cumulată de 8,5 km, și 4 tuneluri, totalizând 1,7 km. De asemenea, vor fi construite 3 noduri rutiere: Moțca DN4, Pașcani DJ208 și Târgu Frumos DN28B.
Aproape 4 ani pentru finalizare
Durata contractuală este de 46 de luni — 10 luni dedicate proiectării și 36 de luni execuției efective. Valoarea ofertei câștigătoare se ridică la 4,87 miliarde de lei fără TVA.
Finanțarea vine prin Programul Security Action for Europe (SAFE), aprobat de Comisia Europeană pentru proiecte de infrastructură cu dublă utilizare — civilă și militară —, în contextul eforturilor de consolidare a mobilității strategice la nivel european.
