Acasă Iași Guvernul transferă teren strategic către Consiliul Județean Iași pentru noul drum spre...

Guvernul transferă teren strategic către Consiliul Județean Iași pentru noul drum spre Aeroportul Iași

0

Guvernul României a aprobat transferul unui teren de aproximativ 83.000 de metri pătrați din zona Moara de Vânt către Consiliul Județean Iași, printr-o Hotărâre de Guvern publicată în Monitorul Oficial. Decizia deschide calea pentru finalizarea noului drum de acces spre Aeroportul Iași, proiect inițiat de Primăria Municipiului Iași.

Imobilul se află în prezent în domeniul public al statului, în administrarea Ministerului Afacerilor Interne – Unitatea Specială de Aviație Iași, și va fi transferat în domeniul public al județului Iași. Terenul, situat în zona de vest a aeroportului, este considerat un activ esențial pentru extinderea și modernizarea infrastructurii aeroportuare ieșene.

Decizia finalizează un proces administrativ demarat de Consiliul Județean Iași în 2024, care a inclus solicitarea oficială adresată Guvernului pentru transferul terenului și propunerea unui teren similar cedat Inspectoratului General de Aviație; declararea interesului public județean pentru acest obiectiv; aprobarea, la finalul anului trecut, a Hotărârii de Guvern prin care a fost acceptat terenul oferit la schimb de Consiliul Județean.

Transferul terenului are implicații directe asupra mai multor proiecte de dezvoltare regională. Acesta permite extinderea infrastructurii aeroportuare spre sud și vest, creează premisele pentru noi zone de parcare și facilități economice conexe și, cel mai concret în termen scurt, asigură culoarul necesar pentru realizarea noului acces rutier spre aeroport proiect aflat în gestiunea Primăriei Municipiului Iași.

 

Exit mobile version