„Muzeu pe roți” în centrul Vasluiului: zeci de automobile de epocă au cucerit publicul la Retroparada Primăverii

Centrul Civic al municipiului Vaslui a găzduit duminică una dintre cele mai spectaculoase expoziții în aer liber ale sezonului. Retroparada Primăverii a transformat piața orașului într-un veritabil muzeu pe roți, reunind peste 40 de echipaje venite din întreaga țară și din județul Vaslui.

Publicul a putut admira nu mai puțin de 54 de autoturisme și o motocicletă istorică, toate fabricate între anii ’50 și mijlocul deceniului zece al secolului trecut. Colecționarii au venit în principal din județ, dar evenimentul a atras și pasionați din Galați, Iași și Suceava.

Vedeta incontestabilă a zilei a fost un automobil american de excepție. Un model Hudson din 1951, cea mai veche piesă prezentată la Vaslui, a devenit rapid și cel mai fotografiat exponat al expoziției. Alături de acesta, modele emblematice de Dacia, Aro, Ford și Mercedes au stârnit deopotrivă nostalgie și admirație în rândul vizitatorilor.

Organizatorul evenimentului, Narcis Aprodu, a vorbit cu umor despre pasiunea care îi animă pe colecționari. „Venim, ca în fiecare an, cu «vechituri» pe roți, cu tot felul de vehicule istorice. Aceste mașini cer atenție, nu neapărat kilometri sau consum redus de combustibil. Colecționarii fac parte dintr-o categorie care, odată ce a prins acest «microb», nu mai scapă de el”, a spus acesta.

La nivel național sunt înregistrate și atestate aproximativ 15.000 de vehicule istorice. Retroparada Primăverii deschide oficial sezonul expozițional, care va continua pe parcursul anului și se va încheia în toamnă cu Retroparada Toamnei.

ALTE ARTICOLE

ARTICOLE RECENTE