Tibor Selymes rupe tăcerea: „La Poli Iași nu mai e doar o criză financiară. E o criză de omenie”

După luni de tăcere, Tibor Selymes a ales să vorbească. Într-un document amplu, antrenorul principal al Politehnicii Iași descrie ce s-a întâmplat în spatele insolvenței și al datoriilor care au împins clubul în pragul falimentului: 70 de angajați fără salarii timp de cinci-șase luni, 500 de copii rămași fără academie, 120 de copii din grupele de elită cu drumul frânt, și milioane de euro din bani publici transformate, spune el, în „datorii uriașe și faliment”.

„Nota de plată a unui management defectuos nu a fost achitată de cei care au luat deciziile, ci de angajați, jucători, copii, părinți, suporteri și întreaga comunitate ieșeană”, scrie Selymes.

„Nu am crezut nicio secundă că vor avea tupeul să îl împingă până în pragul falimentului”

Antrenorul spune că a sperat până în ultima clipă că cei care au condus clubul vor găsi soluții. Motivul pentru care vorbește acum, explică el, este o obligație morală: față de colegii care și-au făcut meseria luni întregi fără salariu, față de doamnele din bucătărie și din spălătorie, față de antrenorii Academiei, față de părinții care și-au încredințat copiii acestui proiect și față de ieșenii care au susținut clubul prin taxele lor.

„Vorbesc nu din dorința de a acuza pe cineva și nici pentru a crea scandal, ci pentru că adevărul trebuie spus.”

Cine este, juridic, Politehnica Iași — și de ce contează

O bună parte din comunicat este dedicată unei clarificări pe care Selymes o consideră esențială: ACSM Politehnica Iași este o asociație de drept privat, fără scop patrimonial (ONG), organizată în baza OG 26/2000 și a Legii 69/2000. Nu este instituție publică, nu este direcție a Primăriei, nu aparține Consiliului Local sau Județean. Are patrimoniu propriu, organe proprii de conducere — Adunarea Generală și Consiliul Director, condus de președintele Cornel Șfaițer — și răspunde pentru propriile decizii.

Primăria a avut, spune el, doar calitatea de finanțator, nu de administrator. Legea îi permite să acorde finanțări pe bază de contracte și programe sportive, dar nu o obligă să acopere pierderile sau datoriile unei entități 100% private.

Comparația cu Timișoara. La întrebarea recurentă a suporterilor — „de ce la Timișoara sau Cluj autoritățile susțin clubul, iar la Iași nu?” — Selymes răspunde juridic: la Politehnica Timișoara, membrii fondatori ai asociației sunt Municipiul Timișoara, Județul Timiș, Universitatea Politehnica și un partener privat. Autoritățile fac parte din asociație, desemnează reprezentanți în conducere, participă la administrare. La Iași, nu.

De aceea, adaugă el, nu a dat curs celor care i-au cerut să meargă la Primărie sau la Consiliul Local pentru explicații: „Nu am de ce să cer explicații unor instituții care nu sunt angajatorul meu.”

„La Poli nu a fost o problemă de bani”

Aici se află teza centrală a comunicatului. Selymes contestă frontal narativul lipsei de finanțare:

La acestea se adaugă, an de an, infrastructură și utilități gratuite. „Problema reală nu este că Primăria nu a sprijinit clubul. Problema este cum au fost administrați acești bani.”

Ca element de comparație, antrenorul invocă Corvinul Hunedoara — club promovat cu un buget semnificativ mai mic, dar cu un management orientat spre performanță. Și pune o întrebare incomodă:

„Ce fel de club privat este acela în care aproape toată finanțarea reprezintă bani publici?”

Insolvența și decizia care ridică cele mai mari semne de întrebare

Politehnica Iași a intrat în insolvență la 6 august 2025. Ce urmează este, în lectura lui Selymes, inexplicabil: în loc de reducere de costuri, clubul a adus 37 de jucători, dintre care 10–12 nu au avut aproape nicio contribuție sportivă — au stat în tribună, pe salarii de mii de euro.

Iar în decembrie 2025, cei care au plecat — jucători și staff — și-au primit integral toate salariile restante. Cei care au rămas să lupte pentru club au fost cei lăsați fără bani.

„Cei care au rămas să salveze clubul au fost cei sacrificați.”

În ultimii patru ani au trecut pe la club peste 90 de jucători. Rezultatul, spune antrenorul: un singur jucător vândut.

Ianuarie – mai 2026: condiții sub nivelul Ligii a III-a

Selymes descrie returul în detalii care sunt greu de citit:

• Staff tehnic: 3 oameni, neplătiți din ianuarie 2026, în loc de antrenor principal + 2 secunzi + antrenor de portari + preparator fizic + analist video + personal medical. Antrenorul spune că a ales deliberat să nu-și aducă propriul staff, ca să nu împovăreze bugetul, mizând pe doi tineri ieșeni — Marius Mihalache și preparatorul fizic Ștefan Rusu, ambii la început de drum, ambii fără să vadă vreun salariu.
• Portari: echipa nu a avut deloc antrenor de portari în tot returul. Cei trei portari s-au pregătit singuri, luni la rând.
• Lot: de la 37 de jucători profesioniști în vara 2025, la 17 în returul 2026, completați cu 8–9 copii din Academie.
• Buget salarial: scăzut cu ~40% față de august–decembrie 2025. Și tot neplătit.
• Mâncarea: clubul ar fi trebuit să asigure două mese pe zi jucătorilor cazați la stadion. S-a plecat de la o masă pe zi și s-a ajuns, din martie 2026, la o masă pe săptămână.

Un portar cu o problemă medicală în familie a cerut un avans de 1.000 de lei din propriul salariu. A fost refuzat. De Paște, existau jucători care nu aveau bani nici să meargă acasă la familii.

Și totuși, notează Selymes, acei jucători au ținut Politehnica în Liga a II-a, fără ca retrogradarea să fie vreodată un pericol real — singurul club din eșalon rămas neplătit tot anul 2026.

Rana cea mai adâncă: Academia

Aproape 500 de copii rămân fără academia lor și se îndreaptă spre USV sau spre academii private. 120 de copii din șase grupe de elită — patru-cinci ani de muncă, milioane de lei investiți — și-au văzut proiectul destrămat aproape instant. O parte au plecat deja, gratuit, la Dinamo, Rapid, Steaua.

Exact în momentul în care 8–9 dintre ei fuseseră integrați la echipa mare, „managementul Poli Iași a decis să taie această punte exact înainte ca ea să dea roade”.

Deși au existat fonduri pentru Academie, spune Selymes, acestea nu au ajuns acolo unde era nevoie. Antrenorii au rămas neplătiți. În unele cazuri, părinții au fost cei care au susținut financiar antrenamentele.

„Ca Iașul să aibă din nou o academie cu grupe de elită la acest nivel, e nevoie încă de cel puțin 3–4 ani.”

„Nu ANAF a distrus clubul”

Selymes respinge explicit narativul care pune prăbușirea pe seama Fiscului. ANAF, spune el, și-a făcut atribuțiile legale, cerând achitarea măcar a unei părți din datoriile curente — obligații care trebuiau plătite lunar, cu atât mai mult într-o societate aflată în insolvență. Datoriile nu au fost create de ANAF, ci de activitatea clubului.

Mai mult: Primăria și Consiliul Local au alocat încă ~800.000 de euro într-o ultimă încercare de salvare.

„Dacă datoriile curente către ANAF ar fi fost achitate, echipa Poli Iași, Academia și grupele de elită puteau fi salvate.”

Răspunsul care l-a șocat

Întrebând conducerea cine răspunde pentru dezastru, Selymes spune că a primit acest răspuns: „Asta este! Nu răspunde nimeni, suntem ONG!”

„M-a șocat nepăsarea din spatele acestui răspuns. Nepăsarea față de 70 de familii, față de sute de copii și părinți, față de o comunitate întreagă.”

Întrebările directe către Cornel Șfaițer

Antrenorul adresează patru întrebări președintelui aflat de cinci ani la conducerea clubului:

1. Care a fost strategia aducerii a ~90 de jucători, dintre care unul singur vândut, în loc de investiția în copiii din grupele de elită?
2. Care a fost strategia de a dubla costurile — 37 de jucători, 10–12 în tribună — într-un club plin de datorii, retrogradat din Liga 1?
3. Cine a aprobat aceste decizii?
4. „Se aplică aceeași abordare managerială și la companiile private ale domniei sale, sau doar la Politehnica Iași, pe banii ieșenilor?”

Și un apel: „Nu vă mai ascundeți. Ieșiți în fața oamenilor.” Priviți în ochi jucătorii, angajații, antrenorii Academiei, cei 500 de copii, cei 120 de tineri „cărora le-ați frânt aripile la început de drum”, suporterii, reprezentanții Primăriei și cetățenii Iașului.

Ce urmează: două modele pentru viitor

Selymes propune două căi:

1. Un investitor privat autentic — cu forță financiară reală și proiect pe termen lung, pe modelul CFR Cluj, Rapid, FCSB sau Farul Constanța.

2. Modelul instituțional Timișoara — cu Municipiul, Consiliul Județean, Universitatea și parteneri privați ca membri ai asociației, nu doar finanțatori.

„Fotbalul nu are culoare politică. Fotbalul aparține comunității.”

Indiferent de model, spune el, e nevoie de o structură cu patru piloni: academie puternică, grupe de elită cu metodologie modernă, o echipă de Liga a III-a ca punte spre seniorat, și o echipă competitivă de Liga I construită pe echilibrul dintre experiență și tineri din propria academie.

Plus trei măsuri de reformă: raportare transparentă a banilor publici, un cod de guvernanță care să protejeze salariile antrenorilor și hrana copiilor indiferent de situația echipei mari, și un parteneriat instituțional real cu mediul de afaceri ieșean.