Acasă Vaslui Vaslui, ultimul în țară la puterea de cumpărare. Bucureștiul stă de patru...

Vaslui, ultimul în țară la puterea de cumpărare. Bucureștiul stă de patru ori mai bine

0

Harta economică a României continuă să arate două țări diferite. La un capăt, Capitala, unde puterea de cumpărare ajunge la 22.676 de euro pe locuitor, de peste două ori peste media națională. La celălalt, Vasluiul, cu 5.379 de euro de persoană, cel mai mic nivel din țară și de circa 4,2 ori sub cel bucureștean, arată datele companiei de cercetare NielsenIQ, publicate de Ziarul Financiar.

Județul se află însă într-un grup tot mai restrâns. Vasluiul, Botoșaniul și Giurgiu sunt singurele care mai rămân în categoria celor cu o putere de cumpărare situată la 80–88% din media națională, conform hărții pentru anul 2025. Cu un an în urmă, jumătate dintre județele țării se încadrau în această zonă, semn că decalajele interne s-au mai strâns.

Autostrada, motorul recuperării din Moldova

Doi vecini din regiune au făcut deja pasul într-o categorie superioară: Bacăul și Neamțul au urcat, iar specialiștii leagă evoluția inclusiv de lucrările la Autostrada Moldovei (A7), cel mai amplu proiect rutier aflat în execuție în România.

Explicația ține de mecanica investițiilor. Zonele care au atras capital industrial, logistic, IT sau centre de cercetare înregistrează salarii mai mari și, implicit, venituri mai ridicate ale populației. În Moldova, absența autostrăzilor a blocat ani la rând acest circuit; odată cu A7, companiile capătă acces rapid spre București și spre coridoarele europene de transport, iar economiștii mizează pe efecte vizibile în anii următori — investiții noi în producție, logistică, industrie și turism.

România, la 55% din media europeană

Nici la nivel de țară tabloul nu e mai luminos. Puterea medie de cumpărare a românilor este de 11.105 euro pe locuitor, adică aproximativ 55% din media europeană de 20.291 de euro. România se clasează pe locul 31 din 42 de state europene analizate, înaintea Bulgariei și a altor economii sud-est europene, dar la distanță considerabilă de vârful clasamentului, ocupat de Liechtenstein, Elveția și Luxemburg.

Exit mobile version