Acasă Neamț Primarul unei comune din Neamț și-a pierdut mandatul. Prefectul a semnat ordinul

Primarul unei comune din Neamț și-a pierdut mandatul. Prefectul a semnat ordinul

0

Prefectul județului Neamț, Maria Apostol, a emis marți, 7 iulie 2026, ordinul prin care încetează înainte de termen mandatul primarului comunei Zănești, Ioan Filip.

Potrivit Instituției Prefectului, decizia a fost luată pe baza unui referat transmis în aceeași zi de UAT Zănești, document care atestă că edilul nu și-a exercitat atribuțiile timp de șase luni consecutive în cursul acestui an, ca urmare a interdicțiilor dispuse de instanțele judecătorești. Ordinul a fost emis în temeiul prevederilor Codului Administrativ privind statutul aleșilor locali.

Cum s-a ajuns aici

Problemele judiciare ale primarului au început în noiembrie 2025, când DNA Bacău a pus în mișcare acțiunea penală și l-a reținut pentru 24 de ore. Pe 12 noiembrie, Tribunalul Bacău a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile, iar pe 21 noiembrie prefectul a emis ordinul de suspendare din funcție, atribuțiile fiind preluate de viceprimar.

Contestațiile depuse de Ioan Filip au fost respinse succesiv, arestul preventiv fiind prelungit în ianuarie 2026. Abia pe 12 februarie 2026 Curtea de Apel Bacău a înlocuit arestul cu controlul judiciar, măsură prelungită ulterior în aprilie și în iunie. Ultima plângere a primarului a fost respinsă definitiv de Tribunalul Neamț pe 19 iunie 2026. În total, aproximativ trei luni de arest preventiv, urmate de luni de control judiciar cu interdicția de a intra în Primăria Zănești.

Acuzațiile

Procurorii DNA îl cercetează pe Ioan Filip pentru abuz în serviciu (două acte materiale) și mai multe fapte de luare de mită, inclusiv luare de mită în formă continuată. Anchetatorii susțin că faptele au fost comise în exercitarea funcției publice. Primarul beneficiază de prezumția de nevinovăție, vinovăția putând fi stabilită doar printr-o hotărâre judecătorească definitivă.

Exit mobile version